Back to home
Blog, Parenting

Copiii care petrec mult timp în fața tv-ului, tabletelor, telefoanelor devin foarte stresați.

Trăim într-o lume ciudată. Putem să trimitem rachete în jurul lumii cu o precizie uimitoare, însă nu suntem în stare să traversăm strada şi să ne împrietenim cu un nou vecin. Ne petrecem mai mult timp în faţa televizorului în loc să creăm legături cu copiii noştri. Susţinem că vrem să schimbăm lumea, însă nu suntem dispuşi să ne schimbăm pe noi înşine. Apoi, când soarele apune în viaţa noastră şi ne permitem câteva clipe de meditaţie, începem să întrezărim toate bucuriile pe care le-am fi putut trăi, toată bunătatea pe care am fi putut-o revărsa asupra semenilor noştri şi înţelegem că am fi putut fi oameni cu totul diferiţi, însă atunci e prea târziu. Cei mai mulţi dintre noi ne trezim la viaţă abia când vine vremea să murim. Din fericire, eu m-am deşteptat înainte să fie prea târziu. – Robin Sharma 

 

Copiii care petrec mult timp în fața tv-ului, tabletelor, telefoanelor etc.  devin foarte stresați. Utilizarea necontrolată a acestuia slăbeşte creativitatea, inhibă neuronii, slăbeşte comunicarea dintre emisferele cerebrale, împiedică gândirea, provoacă deficit de atenţie şi concentrare, contribuie la scăderea randamentului şcolar.

În perioada copilăriei, creierul este în proces de formare, este imatur, respectiv este sensibil şi e vulnerabil la mai mulți factori nocivi. Petrecerea timpului în exces în fața calculatorului duce la modificări în zona cortexului prefrontal: pe de o parte, aceasta este aria responsabilă de gândirea, organizarea, planificarea, realizarea acţiunilor; pe de altă parte, este foarte puţin implicată în capacitatea de a înţelege mesajele nonverbale. Din această cauză, copiii devin mai agresivi, impulsivi și instabili din punct de vedere emoțional.

Accesarea repetată a internetului provoacă un dezechilibru în funcţionarea emisferei cerebrale stângi. „Consumul” de internet o perioadă îndelungată, poate lăsa amprente asupra sănătății fizice şi psihice. Poate declanșa diverse probleme, dar în primul rând suferă ochii. Ochii obosesc, devin uscați, înroşiți, apare usturimea sau vederea înceţoşată.

De asemenea, deoarece copilul petrece mult timp la calculator, lipsesc mișcările, iar acest lucru condiționează formarea unei musculaturi mai rigide, care declanşează ulterior parestezii în membre, adică senzaţia de arsură, furnicătură, gâdilitură sau amorţeală, de obicei, la extremităţi. Apar crampele musculare, varicele, dar și deformarea coloanei vertebrale. Lipsa de mişcare mai poate provoca obezitatea şi bolile cardiovasculare.

De asemenea, pot apărea diverse tulburări neurologice și psihice: cefalee, tulburări de somn, stări depresive, stres, și chiar apariția sentimentului de izolare sau epilepsie fotosensibilă, manifestându-se prin crize de epilepsie.

Se recomandă ca până la vârsta de 3-5 ani, copiii să nu fie lăsaţi în faţa televizorului, calculatorului, tabletelor. După această vârstă se permite utilizarea acestora nu mai mult de 1-2 ore pe zi, cu pauze.

Pentru a preveni dezvoltării unor afecţiuni precum durerile de spate, deviaţii ale coloanei vertebrale, deformaţii, tulburări de limbaj, dezvoltarea intelectuală, socială și afectivă, copiii ar trebui să practice sportul, să se plimbe în aer liber, să facă diverse exerciții, etc, iar pentru a preveni afecțiunile neurologice și psihice ar fi bine ca aceștia să comunice mai mult, să fie implicați în analiza unor situații și luarea deciziilor, să-și facă relații de prietenie, să frecventeze diverse centre educativ-didactice, cercuri de muzică, pictură, teatru etc.

Sfat pentru părinţi – dumneavoastră trebuie să fiţi un model pentru copii, deoarece ei repetă multe lucruri pe care le văd la părinți. Fiţi conectaţi la viaţa reală, participaţi la evenimente, mergeţi la concerte, citiţi ziare, cărţi, răsfoiți reviste.

Sursa Diana Coropceanu, neurolog-pediatru

 

 

 

By elenaghinea, November 29, 2018

elenaghinea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Despre mine
hei, sunt Elena,
mama mi-a pus numele acesta fiindcă am venit că o rază de soare în viața ei. locuiesc pe pământ, n-am o locație anume, iubesc să merg desculță și să-mi culeg fructele pe care le mănânc. când eram mică construiam din bețe și pietre adăpost pentru micile vietăți. iubesc să mă cațăr prin pomi și să dansez în ploaie. cred în magia universului. copilaria mi-am petrecut-o la sat și ca atare am avut o alimentație tipic românească și “foarte sănătoasă” că doar mâncam tot ce oferea grădina și gospodăria bunicilor, lapte, oua, carne de pasare și preparate din brânză, de-asta și sănătatea mea era pe măsură, avem mulți paraziți intestinali și asimilarea calciului era una deficitara, dar asta am aflat-o când m-am apucat să studiez medicina și nutriția holistică, naturală omului. am trecut prin mai mult programe de detox de-a lungul timpului și mi-am vindecat hipotiroidia atunci când toți îmi spuneau că este imposibil. sunt pasionata de creșterea cu blândețe, alăptare și nașterea naturală. mă trezesc dimineața când toată lumea doarme pentru a mă antrena și a medita. am un băiețel născut și crescut natural și cât mai liber cu putință. pacienții cu care am colaborat și-au recâștigat viața și au învățat să-și mențină stilul de viața sănătos. tot ceea ce vreau este să ajut lumea din jurul meu, iar eu sunt schimbarea pe care vreau s-o văd în lume zi de zi. mă bucur să te inspir și să-ți ofer suport, și ajutor atunci când crezi că nu se mai poate. Health Coach & Holistic Nutritionist
Signature
Recent Comments

    Newsletter Signup

    Leave your email address and receive weekly updates.